PRIMUL ÎNDEMN

de Gavriil Stiharul

De la mine și până la vise de lumină,
trebuie să pășesc prin somnul greu
când deasupra norii negri
frământă frenetic luna.

RUGĂCIUNE PENTRU DEZLEGARE DE FARMECE (1)

de Gavriil Stiharul

Înviază Dumnezeu, gândul vrăjmaş
risipească-se ca fumul ucigaş,
în calea vântului, ca fumul ucigaş [2]

Risipeşte, Doamne, reaua pătimire
şi dă vieţii mele însănătoşire,
sufletului robit însănătoşire.

COLIND

de Gavriil Stiharul

Un cer de Lerui-ler spânzurând o stea
cu lacrimă de înger şi aripă de pleoapă,
Colind sărac purtat de cei desculţi prin nea,
sfinţit de amintiri chemând la câte-o agapă.

POEM TRIST

de Gavriil Stiharul

Când un ochi se deschid în mine
aștept răbdătoare cu pleoapele roșii
ceva din ființa ta care să mă urmeaze
în lumea de taină a lacrimilor mele
din noaptea fără gust și lună.

DINCOLO DE PRUT

de Gavriil Stiharul

Îţi sunt lacurile ochi de ape sfinte?...
Sunt lanurile gene de neveste?...
Cine mai crede în sârma din cuvinte
Şi într-un balaur – rest de poveste?

ALEAN

de Gavriil Stiharul

Ţi-s lacrimile izvoare de demult,
ţi-s gândurile dureri din neştiut –
trage cerul spre morminte
să plângă pe oseminte.

CUVÂNT LĂUNTRIC

de Gavriil Stiharul

Zvon de nuntire se aude dinspre cimitir
la ceas tainic de vară când eşti o-nchipuire,
din caierul de gânduri îmi torci nevăzutul fir
şi ţeşi fără odihnă cămaşa mea de mire.

DOAMNA DIN VIS

de Gavriil Stiharul

Aripile îngerilor – frunze plutind

şi toamna pe aleiele pustii

aşteptând întoarcea paşilor ei,

pentru totdeauna femeia din visele morţii.

DOAMNA DIN VIS

de Gavriil Stiharul

Aripile îngerilor – frunze plutind

şi toamna pe aleiele pustii

aşteptând întoarcea paşilor ei,

pentru totdeauna femeia din visele morţii.

NOBILUL AMURG

de Gavriil Stiharul

În tine uneori e-atât de trist
că lacrimile se-ntorc către izvor
chemate de regrete care dor
şi ard netrăita tinereţe.

POEMUL FEMEII

de Gavriil Stiharul

Şi de iubirea-i taină şi tăcere
care duce-n suflet neştiutul gând,
femeia-i vioara ce-ngână-n durere
freamătul din rodul tainic şi rotund.

DOAMNA DIN VIS

de Gavriil Stiharul


Aripile îngerilor – frunze plutind
şi toamna pe aleile pustii
aşteptând întoarcea paşilor ei,
pentru totdeauna femeia din visele morţii.

SAṂSĀRA

de Gavriil Stiharul

Între două rodii, femeia arzândă
râde şi trupul alb dansează şi se zbate –
patima-i vibrează flămândă –
şi i se scurg în somn gânduri vinovate.

INOROGUL ÎNDRĂGEŞTE FECIOARA

de Gavriil Stiharul

Inorogul iar s-a zorit să vină,
s-a strecurat înveşmântat în noapte
cu mândrul corn proptit în luna plină,
păşind pe stele albe şi curate.

ÎN AŞTEPTAREA UNICORNULUI

de Gavriil Stiharul

Un zbor de paşi sau nălucire,
când roua – lacrimă de diamant –
dă pleoapei serii strălucire
şi mantie s-aşterne peste neant?

STROPI DE NOAPTE

Gavriil Stiharul

Sunt stropi de noapte acei ochi care nu mint
în strălucirea zorilor aprinse
când bolta înfrântă de un nor cernit
urmează mersul pleoapelor deschise?

OFRANDĂ

de Gavriil Stiharul

Se reaprind   clipele din cearcănele morţii

şi  dorinţa îmi arde gurguiele   precum  o pradă –

dacă ochii tăi, iubite,  sunt tăciuni   pe rugul nopţii,

în sărutul  meu,   şoptirea e de-acum ofrandă.

Lasă-mă să-ţi spun cum lângă  noi va agoniza consumată luna,

cum tăcerea ei preschimbă zorile  într-un un greu  prohod,

şi cum stelele se vor topi una câte una...

Să-ţi spun că, în pântec,  iubirea  începe să dea rod.

Eva de Firmin Baes (1874-1943)

POEM DESPRE NOI DOI, ÎNGERI, PĂSĂRI ȘI VISE DE CRISTAL

de Gavriil Stiharul

Iată, iubito, cum respirai din toamne,
arterele purtau voluptăți violet,
în trup pulsau unde stârnind uragane,
când flux-al nopții curgea-n beții de balet.

POEM

de Gavriil Stiharul
Priveghiul buzelor: rugăciunea
aplecându-se peste cuvinte –
ele vor aduce slavă
ploilor şi sărutărilor fierbinţi,
şi petalelor de crin risipite în mângâierea adierii de praznice.


Ce sfinte sunt binecuvântările
mlădiate de şoaptele feciorelnice ale suferinţei.
În noi sunt zorile de fiecare dată
când dimineaţa deschidem ochii ca o înviere.


Îmi mântuiesc şi eu sufletul
odată cu iarba paşilor tăi
care au îndrăznit încă o dată să salte
în iluzia păsării biruitoare peste noapte.






Femeie nud de Herman Jean Joseph Richir (Herman Richir) (1866 –1942)