de Gavriil Stiharul
Iată, iubito, cum respirai din toamne,arterele purtau voluptăți violet,
în trup pulsau unde stârnind uragane,
când flux-al nopții curgea-n beții de balet.
Poate iar mă vei chema în plăceri neștiute,
poate iar te voi urma în gânduri vinovate,
mă vei primi în adâncul privirilor mute,
ca arșita s-o stingem în cămări neumblate.
Ce voluptate să ne-afundăm în așternuturi
scăldându-ne-n roua caldă-a trupurilor moi! –
atât de sălbatic vom căuta noi ținuturi
ca nevindecați de depărtări să zburăm în noi.
Tu vei fi pasăre albastră vâslind la hotar,
eu mă voi visa rest de-aripă purtată de gând,
dar, intre noi, atâția nori, atâta cristal,
atâți îngeri stăvezii și risipă de vânt.
Ilustrația:
În zori de Julius LeBlanc Stewart (1855–1919)
Licensing:
https://commons.wikimedia.org/wiki/File%3AJulius_Leblanc_Stewart_Sunlight.jpeg
Sursa: Wikimedia Commons
(CC0 This work is in the public domain)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu