de Gavriil Stiharul Îţi sunt lacurile ochi de ape sfinte?... Sunt lanurile gene de neveste?... Cine mai crede în sârma din cuvinte Şi într-un balaur – rest de poveste?
Zvon de nuntire se aude dinspre cimitir la ceas tainic de vară când eşti o-nchipuire, din caierul de gânduri îmi torci nevăzutul fir şi ţeşi fără odihnă cămaşa mea de mire.