Notă: Conţinutul acestui blog este pur informativ şi nu se substituie terapiei medicale de specialitate.

sâmbătă, 25 martie 2017

ULTIMA NOAPTE A FECIOAREI

de Gavriil Stiharul

Ai prins izvorul în răspăr
și ai băut lacrimile nopții –
tu, fecioară, plângâdu-ți
trupul nenuntit,
negustat de buzele flămânde și sălbatice
ale voluptății mirelui așteptat.

Genele clipelor
cern argintiul lunii pline
pe rochia ta de mireasă
ce nu ai îmbracat-o niciodată.

Te vezi în ea în fiecare noapte,
cu trena măturand galaxiile,
prea îndepărtată
de astă viață.

Dar mirele întârzie pentru prima oară
în somnul tău de fecioară,
care în toate nopțile
nu a știut decât să aibă vise frumoase.

____________________________
Ilustrația:
Portret de mireasă de Laurits Tuxen (1853 –1927)
Licensing:
(CC0 This work is in the public domain)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu