se zbat în priviri lipind gând de gând,
îmi vorbeşti deodată cu tristeţi de ceruri,
şi ochii stelelor mai reci ca nicicând.
De cum m-ar arde asfinţituri din care
vărsai atâta soare în toamne târzii,
ai oprit râsul, şi golul lui mă doare –
emoţie de seară, doar în cuvânt mai vii.
Clipele stau pe răsuflările noaste
ca pe valurile unui ocean ne'nceput –
cineva le cată-n adâncuri albastre,
dar oarbe plutesc spre ţărm neştiut.
Podul din pădure de Rafail Sergeevich Levitsky (1847-1940)
- Vezi şi volumul Taina fecioarelor
- See also my book Taina fecioarelor
- Voir aussi mon livre Taina fecioarelor
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu