Notă: Conţinutul acestui blog este pur informativ şi nu se substituie terapiei medicale de specialitate.

duminică, 19 ianuarie 2014

Poemul iubirilor târzii

Frunze de cuvinte nearse de geruri
se zbat în priviri lipind gând de gând,
îmi vorbeşti deodată cu tristeţi de ceruri,
şi ochii stelelor mai reci ca nicicând.


De cum m-ar arde asfinţituri din care
vărsai atâta soare în toamne târzii,
ai oprit râsul, şi golul lui mă doare –
emoţie de seară, doar în cuvânt mai vii.



Clipele stau pe răsuflările noaste
ca pe valurile unui ocean ne'nceput –
cineva le cată-n adâncuri albastre,
dar oarbe plutesc spre ţărm neştiut.




 Podul din pădure de  Rafail Sergeevich Levitsky (1847-1940)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu