Gândurile mi-s frunze înveşmântate-n ploi
bătând în ferestre cu-obloane de pleope,
şi nimeni la geam, şi nimeni aproape --
distanţele de toamne-s netrecute-n noi.
Ce departe clipeşte cornul alb de lună,
ce departe de mugur este orice floare:
uneori valul mării se destramă-n spumă
şi lacrimile toamnei se-ntorc în izvoare.
Ce bine ca exişti dincolo de morminte --
mi-a fost oprită orice bucurie --,
dansez cu-nchipuirea care încă minte
până la solitara mea copilărie.
Postări
Format:StructuredQuote
Acum 2 luni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu