Să-ţi încărunţească anii...

de Gavriil Stiharul

Să îţi încărunţească anii
şi să crezi că-nfloresc castanii,
să îţi plece dintre cei mai dragi,
şi să crezi că-i doar un basm cu magi,
să îţi cânte-însingurarea
şi să crezi ca-i privighetoara
şi, cu-un baston din lemn uscat,
să-ţi porţi amurgul neîncetat,
să îţi pierzi slujba, sănătatea,
casa, averea, libertatea
şi să mai speri într-o minune,
eşti aici, încă viu în lume.

Să vezi numai spini în mărăcini,
să vezi doar buruieni în grădini,
să nu te bucuri de-nserare,
să crezi doar în ceasuri amare,
de rodul zilelor de vară,
de greierii din prag de seară,
să-ţi prisosească sănătatea,
casa, averea, libertatea,
dar să îţi pierzi speranţa, poţi să fii
înc-aici, dar nu eşti printre vii.