Rugăciune pentru dezlegare de farmece [1]

de Gavriil Stiharul

Înviază Dumnezeu, gândul vrăjmaş
risipească-se ca fumul ucigaş,
în calea vântului, ca fumul ucigaş [2].

Risipeşte, Doamne, reaua pătimire
şi dă vieţii mele însănătoşire,
sufletului robit însănătoşire.

Risipeşte al vicleanului farmec viu [3],
ce sufletul mi-l pierde pasăre-n pustiu,
dă-i un strop de apă păsării-n pustiu.

Risipeşte vraja care se răzbună,
sufletu mi-e zdrobită pasăre-n ţărână,
albă si zdrobită pasăre-n ţărână.

Dă-mi stihul cel dulce din Sfânta Psaltire [4]
să biruiască vicleana nălucire,
cuvânt din Psaltire peste nălucire.

Sfântul Tău Nume să-nfricoşeze acum,
pe îngerul căzut, pe magul cel nebun,
cu Sfântul Tău nume, ceartă-l pe cel nebun.

Vădeşte lumii întregi pe cel viclean,
farmecul viu trimis prin gândul cel viclean,
Oh, Doamne, întoarce gândul cel viclean.

Sufletului dă-i tihna cea dulce,
vraja risipeşte cu Sfânta Ta cruce,
scutul meu să fie Sfânta Ta cruce.

Şi-atunci, Sfinte, chiar şi în a morţii vale,
eu voi sta-n picioare, Numele Tău-i zale,
Alţii vor cădea, Numele Tău-i zale.

Aforism:
Atunci când te vei convinge că Iisus Hristos se roagă pentru tine rugăciunea ta ţi se va părea atât de neînsemnată şi de egoistă.
______________________________________
1. Recomandarea autorului este ca poemul să fie receptat ca text literar.
2. Vezi psalmul 67 ce se cântă la Slujba Învierii "Înviază Dumnezeu risipindu-se vrăjmaşii Lui, şi fugind de la faţa Lui toţi cei ce-L urăsc pe El! Precum se împrăştie fumul şi nu mai este, precum se topeşte ceara de la faţă focului topeşte fumul de la faţa focului, aşa pier păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu, iară drepţii se veselesc. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!"
Stihurile psalmului 68 au fost folosite la alcătuirea "Rânduielii care se face la casa sau locul ce sunt supărate de farmece sau descântece": "Înviază Dumnezeu risipindu-se vrăjmaşii Lui şi fugind de la faţa Lui toţi cei ce-L urăsc pe Dânsul. Precum se împrăştie fumul şi nu mai este, precum se topeşte ceara de la faţă focului, aşa să piară diavolii cei fermecători şi descântători de la faţa lui Dumnezeu; iar robii lui Dumnezeu, aceştia să se bucure de Domnul şi să se veselescă" (Aghiasmatar, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1984).
3. Vezi I. Aurel Candrea, "Folclorul medical român comparat. Privire generala. Medicina magică", Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1944 : “Vrăjitoarea descântă argintul-viu şi-l trimite cui i se porunceşte. Argintul-viu pleacă singur de la vrăjitoare şi, ajungând la casa unde e hotărât, se risipeşte în cofe, în străchini, în aşternuturi şi în toate lucrurile din casă. Cei din casă câteodată îl văd, dar nu pot face nimic ca să-l depărteze. Din toţi cei din casa, nu se îmbolnăveşte decât acela care e ursit de vrăjitoare. Bolnavul simte un fel de cârcei în tot trupul şi se umple de spuzeală, dând din ea un fel de apă. Aceasta nu se poate vindeca decât numai prin descântece şi fumuri”.
4."Psaltirea" ("Psalmii lui David") este o carte a "Vechiului Testament" care conţine "psalmi" (cântări, imne) aprţinând proorocului şi regelui David. Psalmii ocupă un rol important în cadrul serviciului divin din Biserica ortodoxă.

Rugăciune pentru pricepere şi aducere aminte

de Gavriil Stiharul

Învăţătorule, în trecerea a mea vremelnică prin aceasta lume, tâlcuieşte-mi, pe înţelesul meu, să pricep semnele Tale cele veşnice şi fă-mă să-mi aduc aminte de învăţăturile Tale:
Când înverzeşte smochinul să pricep că vara e aproape;
Când îmi încărunţeşte părul să pricep că toamna a venit;
Când bucuria aproapelui mă întristează să pricep că e vreme pentru Tatăl nostru;
Când mă încearcă gândurile de răzbunare să pricep că sunt vrednic pentru osândă;
Când semenii nu vor sa mai asculte Cuvântul Tău cel veşnic să pricep că e vremea pentru semănat;
Când aud cântatul unui cocoş în noapte să pricep lepădarea mea de Tine;
Când am căzut fără speranţă să pricep taina celor şapte căderi ale Tale pe drumul Crucii;
Când lacrimile îmi curg şiroaie să îmi aduc aminte de Fericiri;
Când toate mădularele mă dor să îmi aduc aminte de biciuirea Ta;
Când apropierea ceasului celui din urmă mă îngrozeşte şi deznădejdea mă biruie să îmi aduc aminte de Învierea Ta glorioasă.

Proful de geografie

de Gavriil Stiharul

Personajele acestei schiţe sunt absolut fictive. Orice asemănare cu realitatea este întâmplătoare.

Proful de geografie! Sever om. Copiii îl porecliseră “Îngheaţă clasa”. Aşa i-au zis ani în şir. Cu timpul, a devenit "Îngheţată". Acum îşi terminase orele şi se pregătea să plece acasă. Avusese o zi grea. Cinci ore. Şi copiii… ce gălagioşi ! Larmă mare. E adevărat, nu ca la ceilalţi profesori. Dar tot gălăgioşi fuseseră. Se tot foiau în bănci şi nu-şi găseau locul. De câteva ori a trebuit să îi altoiască. Cu indicatorul. Bine că nu s-a rupt ca celelalte.
Acestea fu monologul profului Îngheţată în drum spre cancelarie.

*

Cancelaria goală. Era târziu. Se înnoptase. Trebuie să se grăbească. Puse cu grija catalogul în raft şi se îndreptă spre mica ghiuvetă. Avea praf de creta pe mâini. Scrisese mult la tablă. Îşi săpuni energic mâinile, le clăti bine, apoi se şterse cu micul prosop de acolo. Deodată, îngheaţă. În faţa lui un chip de statuie cu ochii reci, impersonali, ca de cobră, o privire lugubră. Obişnuia să se uite de fiecare dată în mica oglindă de deasupra ghiuvetei. De fiecare dată vedea un om. Dar acum i se părea că… Desigur, Oboseală. De când ajunsese director, era si mai obosit. Câteodată, nu se mai recunoştea.Cinci ore la cele mai dificile clase. Şi ce foială ! Trebuie să se grăbească.

*

Pe stadă, aproape nimeni. Viscolul care tocmai începuse, un viscol tăios ca de cuţit, îi gonise pe oameni pe la casele lor. Rafale de vânt îi biciuiau faţa. Îi tăiau răsuflera. Parea o noapte polara nesfârşită. O împaratie subterană a gheţurilor. Îşi amintea de o legendă de demult, venită din copilăria lui. I-o citea mama adeseori, dintr-o carte frumos ilustrată. Despre o împărăţie asemănătoare aflată undeva prin munţii înalţi de piatră ai Bihariei, peste care domnea Troian, bătrân, aspru, crud, neîndurat, cu barba numai ţurturi, cizme de gheaţă în picioare, pe frunte cu un sloi cioplit ca o coroană, cu un bici, semnul puterii sale împărăteşti. În împărăţie, totul de gheaţă. Case, garduri, uliţe, mese, scaune, paturi, numai şi numai de gheaţă. Până şi jucăriile copiilor. Aşijderea şi inimile oamenilor. Acestea nu ştiau să bată sau să se înflăcăreze, nu ştiau să iubească. Asta pentru ca strămoşul lui, vestitul Sloi le îngheţase oamenilor inimile în piepturi. Căci le îngheţase anume ca să nu iubească sau să simtă dragostea. Avea împăratul o copilă. Pe Fulg-de-nea. O fată nespus de frumoasă, dar mereu mâhnită. Uneori cânta. Melodii triste, dureroase… Sfârşitul legendei ? Parcă Fulg-de-nea părăsise în taină împărăţia gheţurilor si, odată ajunsă pe tărâmul oamenilor, inima i s-a încălzit atât de mult încât a ars de iubire pentru Sorin. Apoi, i se născu un cucon de toată frumuseţea. Numai ca Troian a găsit-o şi a pedepsit-o crunt. A închis-o într-o temniţă subpământeană de gheaţă. Din lacrimile fierbinţi se născu un izvor care a adus iubirea şi primăvară în împărăţia mohorâtă a lui Troian…
Nu voia să se mai gândească la această legendă stupidă. Deşi atunci, când era copil, îi dăduseră şi lui lacrimile

*

Acasă. Soţia îl astepta de mult. Pusese masa. Era singură. Nu aveau copii. Cina, ca de obicei. Câteva cuvinte schimbate cu ea, apoi aceasta plecă la culcare. Se scuză că nu se simte bine. Poate era gripa. La ea, la serviciu, toata lumea era gripată. Şi ce gripă! Te punea la pat.

*

În sfârşit, în pat. Simţea că este extenuat. Probabil ca îl încearcă simptomele gripei. Altminteri, de unde aceasta durere de cap. Îşi reaminti de foiala copiilor şi scrâşni din dinţi. Clasa a VI-a H. Cei mai răi. Derbedei... Şi somnul, care tot îl ocolea. Se foia şi nu-şi găsea locul. "M-au molipsit bandiţii", gândi el, "m-au molipsit cu foiala lor stupidă". În sfârşit, adormi. Un somn agitat. Şi ce vise ! Un om palid şi tras la faţă mergea în cârje pe dinaintea lui. Picioarele îi erau umflate. Curios, semăna leit cu el. Avea chiar chipul lui ! În urmă, altul, ceva mai în vârstă. Avea mâinile în gips şi capul bandajat. Trecu pe lângă el cu aceeaşi nepăsare. Îl urma al treilea. Un lepros. Ca-n Evanghelie. Bube din cap până în picioare. Şirul de infirmi părea nesfârşit. Sabat al infirmilor. Parca era noapte Valpurgiei, noaptea vrăjitorelor şi demonilor. Nu mai voia să-i privească. Nu cumva sunt vampiri ? Ca-n cartea lui Stoker. "Desigur, sunt vampiri şi vin să-mi sugă sângele", deliră el.
- Cine sunteţi voi de purtaţi chipul meu, întreabă el speriat pe cel ce avea gura strâmbă, ca un damblagiu. Pe deasupra, era şi chior.
- Omul îl privi ciudat şi îndelung cu singurul ochi rămas. Într-un târziu, se hotărî să vorbească.
- Noi ? Nu ne recunoşti ? Doar suntem gândurile tale.
- - Gândurile mele !? Unde vă duceţi ?
- Înfirmul îl privi la fel de ciudat şi, cu arătătorul deformat de vreo boală necunoscută, arată o pădure sinistră, cu copaci ciudaţi de gheaţă, sclipind ca diamantele.
- Într-acolo, fu răspunsul, spre Pădurea Copilăriei Distruse.
Pădurea Copilăriei Distruse se derula în faţa ochilor lui. Împăraţia omătului. Copaci somptuoşi ca şiruri de candelabre. Gândurile lui? Aşa se modelase el zi de zi? Cel cu cârje şi cu piciorele umflate era el în ziua în care a intrat în clasa a VI-a H. Furios, nervos, răzbunător. Se plimba printer bănci cu indicatorul în mână. Cel chior? Îşi aminti. Odată căşunase pe copii, biciuindu-i cu o ploaie de 2-uri şi 3-uri în catalog.
Brusc, se trezi. Era transpirat tot. "Un vis absurd", remarcă el. Hotărî să nu se mai gândească la vedenia de noapte. Doar şi astăzi îl aştepta o zi grea. Pe deasupra, mai trebuia să rezolve şi treburile administrative. De la Inspectorat îi veneau fel de fel de directive sâcâietoare. Săptămâna viitoare se anunţase şi o inspecţie.

*

La şcoală. Cancelaria ca de obicei. Toţi plictisiţi. Smulse catalogul pe care scria clasa a VI-a H de pe masă şi plecă abătut. Mergea îngândurat pe coridorul lung şi pustiu. Se opri şi se uită pe fereastră. Peisaj hibernal. Psst ! Şase ! Şase ! Şase ! Vine Îngheţată ! auzi el un glas ce răzbea de dincolo de uşa clasei a VI-a H. Puse mâna furios pe clanţă. Înăuntru, linişte mormântală. Se aşeză la catedră şi începu să studieze notele. Absorbit, nici nu bagă de seamă că trecuse ceva timp. 15-20 de minute. Ridică ochii. Copiii nu mai aveau răbdare. Se tot foiau. Întors cu cu totul la colegul din spate, "ticălosul" era absorbit într-o discuţie importantă. Simţind că este privit, întoarse brusc capul. Era prea târziu. Îngheţată venea spre el cu binecunoscutul şi temutul lui indicator. Poc ! Poc ! se auzi cum lemnul trosneşte. Apoi, linişte mormântală. Când ajunse la "ticălos", îi întinse ceea ce mai rămăsese dn el şi îi zise :
- Marius (era pentru prima oara când îi zicea pe numele lui mic), aruncă, te rog, resturile astea la coş. L-am rupt. De acum înainte voi arată pe hartă cu … degetul.
Instictiv, ridică degetul arătător şi îl privi. Nu era mai deformat ca în vis. De bună seamă se vindecase.

*

Seara. Ziua nu îi păruse atât de grea precum se aşteptase. În cancelarie, doar profa de mate. Puse cu grija catalogul în raft şi se indreptă spre mica ghiuvetă. Avea praf de creta pe mâini. Scrisese mult la tablă. Îşi săpuni energic mâinile, le clăti bine, apoi se şterse cu micul prosop de acolo. Evită sa se privească în oglindă. Părăsi în grabă cancelaria şi ajunse în curtea şcolii.
- Dom’ director, auzi el un glas care venea din spatele lui, fiţi atent la ţurţuri. Au început să se topească.
Era Ionescu, roşcovanul dintr-a cincea.
Ridică ochii. Într-adevăr, ţurţurii începu să picure. Păreau stalactite. Parcă plângeau.
- Mulţumesc, Vali. Într-adevăr, au început să se topească, confirmă el
Brusc, făcu un gest neaşteptat. Se apleaca, rotunjeşte bine un bulgăre de zăpadă şi îl aruncă cu sete în şirul de turţuri de la streaşina şcolii. Nu nimeri nci unul.
- Măi, Vali, zise el bine dispus, ia încearcă şi tu! Crezi că nimereşti vreunul?

*

A două zi. Cancelaria era în fierbere. Binecunoscuta plictiseală parcă dispăruse. Toţi vorbeau despre comportamentul lui Îngheţată.
- Nu se poate, zise doamna învăţătoare, parcă a dat în mintea copiilor. Ce să se fi întâmplat ? Aseară a fost văzut în fruntea ştrengarilor dintr-a cincea, dând cu bulgări de zăpadă în ţurţurii şcolii.
- Ştiu şi eu, răspunse profa de istorie. Eu am auzit că ar fi spart şi geamurile caselor de pe stradă. Ar fi chemat locatarii poliţia. Ar fi sosit două maşini la faţa locului. Ştirea ar fi ajuns şi la televiziune.
- Hai să nu exageram, o ponderă doamne învăţătoare. Geamurile nu se sparg de la nişte bulgari de zăpadă.
- Aşa este, dar poate că n-a dat cu bulgari, ci cu ţurţuri, găsi fericită profa de istorie explicaţia.
- Eu ştiu că a dat cu bulgari în ţurţuri, nu cu ţurţuri în geamuri. Şi-apoi, geamurile nu se sparg nici de la ţurţuri, dădu replica doamna învăţătoare.
- Cine ştie...
- În plus, azi dimineaţă m-am uitat la ştiri şi nu au transmis nimic.
- Eu numai vă spuneam ce am auzit, bătu în retragere profa de istorie.
- Poate din cauza gripei ăsteia, intervine proful de biologie. Nu ştii ce reacţii dă. O fi vreun virus mutant, scăpat dintr-un laborator.
- Nu-i exclus, intervine proful de religie, un băiat care terminase recent Teologia. Sunt semnele vremurilor. Epidemii necunoscute. Sindromul vacii nebune…
- Acolo era vorba de cornute, nu de oameni, accentuă doamna învăţătoare
- Păi dacă e mutant, atacă şi oamenii, stărui proful de biologie.
- Nu stiţi nimic. Aţi auzit de atacul psihotronic ? zise proful de informatică. Tehnologia a ajuns într-un grad atât de avansat încât e posibil orice. Aţi auzit de Experimentul Filadelfia ?
- Dar ce vrei sa spui ? se amesteca în vorbă proful de educaţie fizică. Că noi suntem manipulaţi psihotronic.
- Tot ce se poate, zise proful de religie. N-aţi văzut că vor să ne implanteze microcipuri cu semnul fiarei ?
- Adică şase-şase-şase, preciză proful de biologie, ca şi cum ar mai fi fost nevoie de aceasta precizare.
Ei, lăsaţi-ne cu chestii d-astea ! zise deranjată doamna învăţătoare. Că am citit şi noi Biblia. Ştim şi noi care este numărul fiarei sau a semnului numărului fiarei. Şi mai ştim că semnul fiarei era valabil atunci, pe vremea apostolilor. Era numele codificat al cezarului Nero. Domnilor, citiţi prea multă literatură fantastică.
- Apropo, interveni timid domnişoara învăţătoare, o tânără cam la douăzeci şi unu de ani, inimoasă şi simpatică, ştiaţi că suma tuturor numerelor de la ruletă este şase sute şaizeci şi şase ?
- Ha ! făcu tânarul teolog semnificativ.
Uşa se deschise inopinat şi-n cadrul ei apăru timorată profa de mate.
- Pssst ! Şase ! Şase ! Şase ! Vine Îngheţată ! E AICI!

*Aviz amatorilor de plagiat copy-paste-işti! În textul de faţă a fost inserat un minitext încifrat, prin care se poare identifica autorul real a lui, precum şi un scurt blestem împotriva profanatorilor de texte, aşa cum se obişnuia în Evul Mediu. Orice eventuală preluare trebuie să-l indice neapărat pe autorul real, Gavriil Stiharul, precum şi sursa, în acest caz: blog-ul "Leac din Rai".

Terapia miraculoasă a unchiului Mihai

de Gavriil Stiharul

Părintele Neamţu! Unchiul Mihai, aşa cum îi spunea toată lumea! Minunat om, Dumnezeu să-l odihnească! Un călugăr evlavios greco-catolic din satul Prilog din Ardeal, hărazit de bunul Dumnezeu să aibă puteri tămăduitoare şi să aline suferinţele oamenilor. Şi nu numai atât. Unii l-au numit: "Sfântul de la Prilog". Era şi înainte văzător cu duhul. Nu a prevazut sfinţia sa căderea năpraznica a lui Ceauşescu? "Ăsta nu va muri bine", a spus odată, la cineva. Şi câte alte lucruri minunate nu se povesteşte despre el. Dar ceaiurile lui de viaţă lungă? Pentru ele, omul venea de la capătul pământului. Şi cu folos. Niciodată nu a primit bani de la bolnavi. Aşa se face că la trecerea lui la cele veşnice, pe data de 23 iunie 2000, mii de pelerini au venit din toată lumea să-l conducă pe ultimul drum. Oamenii pe care i-a vindecat cu ceaiuri, meditaţie si rugăciuni. Încă din timpul vieţii, oamenii au pus mână de la mână şi-au ridicat în gradina casei sale din Prilog o bisericuţă. A fost târnosită în anul 1997. Loc de pelerinaj şi de reculegere. Mai ales pentru bolnavi.
I s-a dedicat şi o pagina pe internet. Dar nicio pagină nu poate să cuprindă toate minunile pe care le-a făcut unchiul Mihai de-a lungul vieţii. Numai conştiinta oamenilor pe care i-a vindecat.

Rugăciunile unchiului Mihai

Pentru unchiul Mihai, rugăciunea era esenţială. Terapia fără rugăciune este nedesăvârşită. Rugăciunea este un dar divin, este cel mai bun tratament. Unchiul Mihai a fost greco-catolic. Aşadar, rugăciunile lui sunt cele obişnuite ale acestei Bisericii: Tatăl nostru, Slavă, Bucura-te, Marie etc. Iubea în mod deosebit rugăciunea sfintei Caterina Labouré, gravata pe Medalia Miraculoasa: "O Marie, concepută fără de păcatul strămoşesc, roagă-te pentru noi care alergăm la tine" (concepţia Feciorei Maria fără de păcatul strămoşesc sau "Neprihănita Zămislire a Fecioarei Maria" este o dogma catolica, care nu este recunoscută de Ortodoxie, n.n). După cum se vede, aceste mici diferenţe interconfesionale nu au împiedicat harul tămăduitor a lui Dumnezeu sa lucreze spre folosul oamenilor prin neobositul călugăr.
El însuşi a compus numeroase şi frumoase rugăciuni. Unele in versuri. A compus şi rugăciuni pentru Rozariu. În lumea apuseană exista forme diferite de rozarii si de rugăciuni. Bunăoară, pe lângă Rozariul obişnuit, cu cele patru mistere ale lui, de bucurie, lumina, durere si slava, mai exista si "Rozariul Sfântului Anton", folosit mai ales în Irlanda, unde se meditează asupra virtuţilor Sfântului Anton, "Rozariul Divinei Îndurări", conceput de Sfânta Faustina. Mai putem aminti şi "Rozariul miraculos" sau "Şiragul de perle al Arhanghelui Mihail", care este un rozariu special realizat după viziunile particulare ale călugariţei Antónia d'Astónaco. Vedem, aşadar o mare libertate de creaţie personală, unde fiecare poate să-şi personalizeze Rozariul cu rugăciuni proprii. Nici numărul si configuraţia boabelor Rozariului su sunt fixe. Dacă boabele Rozariului obişnuit sunt grupate în câte cinci decade, bunăoară, în cazul "Rozariului Sfântului Anton", sunt treisprezece grupe, fiecare grupă conţinând trei boabe, iar "Şiragul de perle al Arhanghelui Mihail" conţine nouă grupe.

Celebra listă a celor douăzeci şi patru de cuvinte oprite

Cei care l-au cunoscut îşi amintesc cum unchiul Mihai avea o listă celebra de cuvinte care nu trebuie pronunţate niciodată. Acestea cuvinte erau următoarele:
1) Sudalma 2) Blestemul 3) Dracul 4) Răul 5) De ce ai făcut? 6) Nu a trebuit să faci! 7) Nu ai făcut bine! 8) Nu ştiu 9) Nu pot 10) Nu reuşesc 11) Baiul 12) Greul 13) Necazul 14) Nu merg 15) Nu fac 16) Nu vreau 17) Nu vad 18) Nu aud 19) Nu găsesc 20) Nu înţeleg 21) Am uitat 22) Am pierdut 23) Am spart 24) Am stricat.
Monahul de la Prilog avea răbdare sa le explice fiecăruia. Sudalma era oprită în toate împrejurările. Era de fapt porunca dumnezeiască: "Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în desert". Blestemul poate face mult rau. Sa-l inlocuim cu binecuvântrea. Îngerul Gavriil s-a adresat Fecioarei cu cuvintele: "Binecuvântata esti tu intre femei şi binecuvântat este rodul trupului tău". Cuvântul "drac" cu toate sinonimele lui "demon", "satana" nu trebuie pronunţat, căci pronunţarea lui este de fapt o invocare, iar cine il invoca va avea parte de el. În rugăciunea "Tatăl nostru" este înlocuit cu eufemismele "cel rău" sau "cel viclean".În rugăciuni , prin faptul ca ne adresam lui Dumnezeu "şi ne izbăveşte de cel viclean" îi stăvilim influenţa malefica ce o are asupra noastră, ceea ce arata ca este cu totul altceva decât atunci când îi pronunţăm numele în afara rugăciunii. Aceeaşi remarca si pentru cuvântul "rău". Mustrarea prin expresia "de ce ai făcut?" este de rău augur. Judecarea aproapelui pentru greşala făcuta nu este numai inutilă, dar sporeşte răul făcut prin greşala însăşi. De multe ori are urmări mai devastatoare decât greşala săvârşită. "De ce ai facut" este o expresie neproductivă, care nu a îndreptat niciodată pe nimeni. Sa o înlocuim cu binefăcătoarele cuvinte: "ce se poate face acum?" La fel, expresiile "nu a trebuit să faci" si "nu ai facut bine" să le înlocuim cu "de acum încolo nu trebuie sa mai faci" si " poti sa faci mult mai bine". Nu numai învinuirea altora, dar şi autoînvinuirea este neproductivă. Dacă ai recunoscut ca ai greşit, te-ai pocăit, ai cerut iertare lui Dumnezeu şi acesta te-a iertat nu faci un păcat mai mare prin faptul ca nu ai încredere in mila şi Cuvântul Sau?
Cel care la spovedanie şi-a mărturisit sincer un păcat, o greşala, o vina, şi-a îndeplinit canonul de pocăinţa prescris de duhovnic şi i s-a dat dezlegare nu păcătuieşte prin păcatul neîncrederii atunci când continuă să tot repete obsesiv vina la următoarele spovedanii? De aceea duhovnicul opreşte pe credincios să repete marturisirea aceloraşi greşeli la următoarele ispovezi.
"Nu pot", "Nu ştiu", "Nu reuşesc" sunt cuvinte care nu au nicio justificare pentru cel ce cunoaste Evanghelia. "Nu pot" să fie înlocuit cu: “Pot totul în Hristos Care mă întăreşte “, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel la Filipeni 4, 13.
"Baiul", "Greul", "Necazul" trebuie sa fie scoase din vocabullar, caci zice psalmistul: "Când strigã cei fãrã prihanã, Domnul aude, si-i scapã din toate necazurile lor" (Psalmi 34,17) sau in Cartea lui Iov : "De şase ori te va izbăvi din necaz şi de şapte ori nu te va atinge răul" (Iov 5,19)...Aşa îşi amintesc oamenii că le spunea adesea.

Ingredientul miraculos

Cercetând cu de-amănuntul "ceaiurile de viaţă lungă" ale unchiului Mihai, vedem că sunt reteţe de ceaiuri obişnuite, la îndemâna oricui. În limba română, găsim sute de cărti de fitoterapie. Nu există ziar sau revistă care să nu tipărească formule. Unchiul Mihai a prescris si reţete de ceaiuri personale, dar nu a folosit plante medicinale noi. Atunci, de unde vine succesul smeritului călugăr?
Rugăciunile sale? Se pot găsi cu uşurinţă în cărţi de rugăciuni cumpărate de la biserică sau de la librării cu specific bisericesc. Unchiul Mihai a oferit si o serie de rugăciuni personale, diferite in forma, dar nu in fond. Atunci, de unde vine succesul smeritului călugăr?
Sfaturiel sale? În orice revistă de terapie alternativă. Oare nu ştim şi de la medicii alopaţi că trebuie sa fim calmi, optimişti, pozitivi? A dat şi sfaturi care au avut ca sursă experienţa sa, dar care urmează aceeaşi linie cu cele existente.
Atunci, de unde vine succesul smeritului călugăr?
Există un ingredient miraculos ce are proprietatea sa unifice şi să catalizeze totul: ceaiuri, rugăciuni, meditaţii, gânduri înalte. Acest ingredient unic este iubirea unchiului Mihai pentru semeni, o inima arzând şi consumându-se asemenea unei candele aprinse pentru fiecare destin. Este iubirea Sfântului Apostol Pavel pe care unchiul Mihai a trait-o în fiecare clipa la cea mai înaltă intensitate:
Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţă, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.

Unchiul Mihai vindecă şi astăzi

Că smeritul călugăr de la Prilog vindecă şi astăzi, ne-o mărturisesc oamenii. Vindecările sale nu s-au oprit odată cu încetarea vieţii lui pământeşti. Reţetele sale de ceaiuri, rugăciunile şi meditaţiile continuă să-şi facă efectul la toţi aceia care au credinţă. Acest lucru dovedeşte încă o dată că, mai presus decât toate formulele sale de ceaiuri, există o formula unică, care este dragostea sa faţă de oameni, tot atât de arzătoare acolo, în cer, cum a fost şi pe pământ.



Bibliografie
1. Anton Horia Chetianu, Învăţături ale călugarului Mihai Neamţu, Editura Dacia, Cluj, 2001;
2. Sfânta Liturghie, Arhiepiscopia Romano-Catolică, Bucureşti 1981;
Legături externe
1. Învăţături ale călugarului Mihai Neamţu
2. Arhangheluil Mihail

*Aviz amatorilor de plagiat copy-paste-işti! În textul de faţă a fost inserat un minitext încifrat, prin care se poare identifica autorul real a lui, precum şi un scurt blestem împotriva profanatorilor de texte, aşa cum se obişnuia în Evul Mediu. Orice eventuală preluare trebuie să-l indice neapărat pe autorul real, Gavriil Stiharul, precum şi sursa, în acest caz: blog-ul "Leac din Rai".

De la exorcizare la hipnotism

de Gavriil Stiharul

Oricât ar părea de straniu, hipnotismul modern îşi are originea în lucrarea de exorcizare a abatelui elveţian Johann Josph Gassner (1717-1799).Acesta, după slujba Sfintei Liturghii, a primit revelaţia vieţii lui. I s-a arătat de unde proveneau numeroasele sale boli care îl chinuiseră cumplit până atunci ş-i făcuseră viaţa un calvar. Fără doar şi poate, bolile lui proveneau din puterile oculte ale Răului. Totodată, i s-a dat metoda, precum şi harul de a le exorciza. Astfel, părintele Gassner a devent, fără îndoială, cel mai carismatic exorcist al epocii. În faţa casei lui parohiale se adunau zilnic peste 2 000 de bolnavi. Martorii acelor timpuri relatează că au asistat la vindecări miraculoase ale unor boli grele sau incurabile şi chiar unii medici au fost nevoiţi să confirme această realitate. S-a stabilit la Ellwagen, unde a continuat să vindece oameni, iar succesele sale răsunătoare au fost cunoscute în toată Europa, venind la el, ca într-un pelerinaj, bolnavi din toate ţările pentru a se tămădui. Toate acestea succese au alarmat corpusul medical, care se simteau amenintate. Mai multi medici au delegat pe profesorul Theatiner Ferdinand Sterzinger din Munchen sa se deplaseaza până la Gassner pentru a cerceta cazul si a întocmi un raport. Raportul i-a fost defavorabil lui Gassner, aratând că ceea ce practica Gassner este un act medical care este numai de competenta medicului. În urma raportului, episcopului din Regensburg interzice lui Gassner sa mai continue si acesta este nevoit sa se supună.
Succesele părintelui exorcist au atras însă atenţia Medicul vienez Franz Anton Mesmer (1734-1815). Convins că părintele a descoperit o forţă curativă extraordinară ce poate fi folosit la vindecare multor maladii, Mesmer preia şi speculează metoda, dar îi dă o explicaţie pseudoştiinţifică, conform căreia are loc un transfer de energie de tip magnetic de la persoana care exorcizează la cel exorcizat şi nu o curăţire sufeltească prin îndepărtarea influenţei diavolului, aşa cum Gassner susţinea. Mesmer, produs al Epocii Luminilor, care era adeptul fluidismului, o teoriei ocultă, care făcuse furori în epocă şi care susţinea că orice corp viu degajă o cantitate de energie de tip biomagnetic, care influenţează alte corpuri vii nu putea accepta o explicaţie duhovnicească. Mesmer a numit acest fluid magnetism animal. Teoria fluidistă a fost, fără doar şi poate, precursoarea actualei teorii bioenergetice, teorie ce astăzi face aceleaşi furori în mediile oculte. Mesmer deturnează practicile exorciste ale lui Gassner, conferindu-le un caracter profan. În specacolele de estrada pe care le realiza, obţine succese răsunătoare. La rândul lui Gassner, s-a opus acestui mod simplist şi ocult de a vedea lucrurile, însă Mesmer a evitat totdeauna o confruntare directa cu el.

Hipnoza este recunoscută ca ştiinţă

Ceea ce nu a reuşit Mesmer avea să reuşească medicul scoţian James Braid) 1795-1860. Negreşit acesta cunoştea rezoluţia comisiei regale care a catalogat mesmerismul drept imaginaţie. Pentru a-şi imortaliza numele legându-l de o noua ştiinţă, recurge la o stratagemă inteligentă. Preia de la Mesmer şi speculează tehnicile sale, schimbă denumirea practicii numind-o hipnoza (de la grecescul hypnos=somn) şi arată că hipnotismul este un fenomen neurofiziologic, care nu are nimic supranatural sau ocult, ceea ce de fapt era în concordanţă cu concluziile comisiei regale. Astfel, cosmetizat şi rebotezat, mesmerismul este acceptat ca ştiinţă, iar Braid va fi considerat mult timp părintele noii ştiinţe, in timp ce Mesmer cade în ridicol şi în…uitare (vezi V. A. Gheorghiu, Hipnoza, Bucuresti, 1977 : "Libere de interpretari animiste sau fiziologizante, explicatiile lui Braid au jucat un rol important in explicarea stiintifica a hipnozei "). Ceilalti care l-au urmat au mers pe drumul trasat de Braid şi nu au făcut altceva decât să sprijine doctina acestuia.
Astăzi, hipnoza este considerată o ştiinţa interdisciplinară. Au loc congrese internationale, mese rotunde, dezbateri, se editează lucrari de specialitate. Hipnoterapia face parte din arsenalul medicului psihiatru şi este nelipsită în clinici şi spitale.
« Impetuasa dezvoltare a psihoterapiei din ultimeile decenii a implicat şi o reconsiderare a aplicării hipnozei în scopuri curative (hipnoterapia). Hipnoza clinică, profilându-se ca o verigă în sistemul psihoterapeutic, a ieşit din izolarea în care se găsea iniţial, dezvoltându-se şi intricându-se cu alte procedee terapeutice. » (Ibid.)

Reversul medaliei

Tot mai mulţi oameni de ştiinţă, politicieni, magistrati etc. se străduiesc să demonstreze că practicile exorciste ale Bisericii sunt de fapt aplicaţii ale hipnoterapiei. Ne amintim că primul care a facut acest lucru a fost Profesorul Ferdinand Strezinger din Munchen. Astăzi, se ridica tot mai multe voci care cer să se interzică practica exorcizarii de catre preoţi şi călugari pe motiv ca aceasta duce la inducerea transei hipnotice, iar cei care o practică nu au pregatire medicală corespunzătoare. Posibil ca, în viitor, aceştia să reuşească mai mult : interzicerea slujbelor de exorcizare ale Bisericii.

Scandalul Tanacu

Scandalul Tanacu, care s-a declanşat în urma faptului că practicile de exorcizare desfăşurate de un monah fără experienţă, precum şi de câteva monahii, au dus la moartea unei tinere, nu a făcut alceva decât să alimenteze campania antiexorcistă. Şi lucrurile nu se vor opri aici…Teamă ni-i.

*Aviz amatorilor de plagiat copy-paste-işti! În textul de faţă a fost inserat un minitext încifrat, prin care se poare identifica autorul real, precum şi un scurt blestem împotriva profanatorilor de texte, aşa cum se obişnuia în Evul Mediu. Orice eventuală preluare trebuie să-l indice neapărat pe autorul real, Gavriil Stiharul, precum şi sursa, în acest caz: blog-ul "Leac din Rai".

Adevărata faţă a hipnozei

de Gavriil Stiharul

După o epocă de entuziasm, ştiinţa medicală a devenit din ce în ce mai rezervată. Sugestia şi hipnoza nu mai sunt panaceul ce rezolvă probleme de sănătate, ci dimpotrivă.
Cu mai bine de o sută de ani în urma, Émile Coué spunea :
”Avem în noi o forţa incalculabilă, care mânuită în chip inconştient ne este adesea dăunătoare. Dacă, dimpotrivă, o conducem conştient şi inteligent, ne dă stăpânire de sine. Astfel, nu numai că putem îndepărta din noi şi alţii bolile fizice şi morale, dar chiar să trăim aproape fericiţi, oricât de grele ar fi împrejurările vieţii voastre”[1].
Ca şi Émile Coué, unii vorbesc şi astăzi cu acelaşi entuziasm:
”Trebuie făcută totuşi precizarea că datorită posibilităţilor neobişnuite de modificare a comportamentului prin hipnoză, este posibilă utilizarea terapeutică a acestei tehnici, prin hipnoză putându-se realiza vindecări ce par de domeniul miracolului ”[2] .

Hipnoza ca fenomen halucinatoriu

În realitate, autosugestia, autohipnoza şi hipnoza sunt negative. Nu duc la vindecare, ci conferă numai aparenţa vindecării. Duc la nălucire, acea nălucire de care vorbeau Sfinţii părinţi:
Liviu Filimon arată că:
”Hipnoza generează oboseală, este urmată adesea de cefalee şi stări de somnolenţă ce diminuează capacitatea de muncă. Hipnoza repetată poate deveni dăunătore” [3].
Observam că dintre multele lucrări stiinţifice care tratează acest subiect, numai foarte puţine manifestă scepticism. Cele mai multe prezintă aşa-zisa faţă pozitivă a hipnozei.
Tot acelaşi remarcabil om de ştiinţă, Liviu Filimon, dă şi definiţia corectă a hipnozei:
”Elementul caracteristic prezent în toate formele de hipnoza este HALUCINATIA, profilată ca idei şi imagini fictive, dar considerate ca subiect ca reflectări ale realităţii ( .. .)Hipnoza este un fenomen psihic halucinant, ca urmare a stopării activităţii conştiente ”[4].

Aşa-numitul tratament bioenergetic modern este un fenomen halucinant

Părintele hipnozei moderne, medicul vienez Anton Franz Mesmer (1734-1815) a reuşit inducerea hipnozei prin aşa-numitele pase bioenergetice. Mesmer susţinea că orice corp viu degaja o cantitate de energie de tip magnetic, iar aceasta poate fi folosit la vindecare multor maladii. Şi astăzi, pasele bioenergetice reprezintă principala tehnica de inducere a HALUCINATIEI hipnotice:
Iată tehnica „mângâierilor” Mesmer:
”Acestre mângâieri se exercită la o distanţă de cinci centimetri faţă de trupul subiectului fără a-l atinge, iar sensul este de la cap spre picioare.Veţi fi surprinşi de eficacitatea acestei metode”[5].
Mesmer credea cu tărie în teoria lui bioenergetică. Convins că a descoperit o forţă curativă extraordinară, se adresează academicienilor din mai multe ţari, cerând recunoaşterea meritelor sale. În 1784, Ludovic al XVI-le, dând curs cererii sale, instituie o comisie regală alcătuită din cei mai iluştri oameni de ştiinţă ai vremii: Benjamin Franklin, pe atunci ambasador al Statelor Unite in Franţa, chimistul Antoine Laurent de Lavoisier, sinistrul Dr. Joseph-Ignace Guillotin, inventatorul ghilotinei. (după alte surse, Ludovic al XVI-le a cerut această investigaţie, alarmat de scandalurile legate de şedintele de magnetism ale lui Mesmer). În acelasi timp, a fost numită şi o comisie alcătuită din medici. Scopul principal al anchetei era să stabilească dacă există într-adevăr fluidul bioenergetic pretins de Mesmer. Membrii comisiei regale au ajuns la concluzia că nimic nu probează existenta bioenergiei şi au dat o definiţie corectă hipnozei: IMAGINAŢIE/ HALUCINAŢIE.

Yoga este o practica bazata pe autohipnoză

Tot acelaşi autor, Liviu Filimon arată că:
”Sunt edificatoare demonstraţiile efectuate de yoghini care, prin concentrarea atenţiei, modifică activitatea unor organe şi aparate coordonate inconştient. Astfel, este accelerat sau încetinit ritmul bătăilor inimii şi al pulsului, creşte sau scade temperatura şi tensiunea arterială etc. [6].
Este adevarat, yoghinul obţine aceste performanţe în măsura în care reuşeşte să HALUCINEZE.
Arhimandritul Vassilos Bakoyannis vorbeste depre puterile nefireşti ale demonizaţilor:
”Dacă un criminal este arestat de către poliţie şi încătuşat la mâini, atunci indiferent de cât de puternic este, nu rupe legăturile. Cum s-ar spune, mâinile sale sunt legate. Dar acelaşi lucru nu se aplică şi în cazul demonizaţilor. Dacă au cătuşe la mâini, chiar si imobilizaţi, ei sunt în stare sa rupă catuşele. Sfântul Luca ne spune în Evanghelia sa că demonizatul din Gadara era legat în lanţuri şi în obezi, sfărâmând legăturile ” [7].
De altfel, orice medic psihiatru ştie cât de puternici sunt nebunii şi câte probleme are personalul unui ospiciu cu puterile lor nefireşti.

Sugestia, hipnoza şi autohipnoza in lumina “Filocaliei”

În lumina „Filocaliei”, sugestia, hipnoza şi autohipnoza nu sunt altceva decât lucrarea amăgirii diavolului.
Cât de frumos, Sfântul Maxim Cavsocalivitul arată semnele nălucirii (halucinaţia) şi ale harului! :
“Sunt multe viziuni care sunt amăgiri, dar altele sunt semnele amăgirii şi altele ale harului. Astfel, duhul amăgirii, când se apropie de om, îi zăpăceşte mintea şi o sălbăticeşte; îi face inima aspră şi o întunecă; îi pricinuieşte frică, temere şi mândrie; îi înăspreşte ochii, îi tulbură creierul, îi înfioară tot trupul; îi iscă prin nălucire, în faţa ochilor o lumină care nu străluceşte şi nu e curată, ci roşie; îi scoate mintea din frâu şi o îndrăceşte; îl mişcă să spună cu gura cuvinte necuviincioase şi hulitoare. Şi cel ce vede acest duh al amăgirii de multe ori, se mânie şi se umple de furie. El nu cunoaşte deloc smerenia, nici plânsul şi lacrima adevărată, ci totdeauna se laudă cu bunătăţile lui; este plin de slavă deşartă şi fără înfrânare şi temere de Dumnezeu şi totdeauna este stăpânit de patimi. Iar la urmă de tot îşi iese cu totul din minţi şi vine la pierzania deplină. Fie ca Domnul să ne izbăvească de această amăgire.
Semnele harului sunt acestea: când vine la om harul Preasfântului Duh, îi adună mintea şi-l face să fie cu luare aminte şi smerit, îi aduce aminte de moarte, de păcatele lui, de judecata viitoare şi de osânda veşnică; îi face sufletul de se frânge uşor, de plânge şi se tânguieşte; îi face ochii liniştiţi şi plini de lacrimi. Şi cu cât se apropie mai mult de suflet, cu atât îl mângâie mai tare prin sfintele patimi ale domnului nostru Iisus Hristos şi prin nemărginita Lui iubire de oameni şi-i prilejuieşte minţii vederi înalte şi adevărate [8]”.
Acelaşi lucru l-a spus atât de frumos şi Sfantul Grigorie Sinaitul:
”Fereşte-te de lucrarea imaginaţiei (phantasia) în rugăciune,altfel vei descoperi ca ai devenit fantast în loc de isihast”.
(Sfantul Grigorie Sinaitul, 1255-1346)
Sa ne amintim că:
”Mistica ortodoxă este fără imagini, fără imagini este şi calea ce duce la ea, adică rugăciunea şi meditaţia.În general, spiritualitatea ortodoxă nu încurajază, ci chiar tinde să elimine imaginaţia, care serveşte omului pentru a-şi reprezanta şi retrăi prin simţuri lucrurile spirituale.Tot ceea ce provine din imaginaţia omenească este plin de subiectivitate şi, ceea ce este şi mai rău, de senzualitate. Aceasta nu serveşte la nimic”[9].

Note
______________________________________________________________

1. Émile Coué, Sugestie si autosugestie, Ed. Casa Omnia Cartexim, Bucuresti – 1996 ;
2. Irina Holdevici, Ilie.P. Vasilescu, Hipnoza şi forţele nelimitate ale psihismului, Editura Aldomars, Bucuresti – 1991;
3. Liviu Filimon, Ce este hipnoza, Editura didactică şi ştiinţifică, Bacău, 1996;
4. Liviu Filimon, Ibid.
5. Dr. Simone Schroeder, Arta hipnozei, Ed. LVB – 1007;
6. Liviu Filimon, op. cit. ;
7. Arhimandrit Vassilios Bakoiannis, Înfruntând diavolul si vrăjitoria, Editura Cartea ortodoxă, Galaţi 2004 ;
8. Filocalia sau Culegere din scrierile Sfintilor Părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina si desăvârşi, traducere din greceşte, introducere şi note de Dumitru Staniloae, vol 8 ,Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Buc. 1981.
9. Serghie Bulgakoff, Ortodoxia, Tipografia Arhidiecezei, Sibiu 1933.

*Aviz amatorilor de plagiat copy-paste-işti! În articolul de faţă a fost inserat un minitext încifrat, prin care se poare identifica autorul real a lui, precum şi un scurt blestem împotriva profanatorilor de texte, aşa cum se obişnuia în Evul Mediu. Orice eventuală preluare trebuie să-l indice neapărat pe autorul real, Gavriil Stiharul, precum şi sursa, în acest caz: blog-ul "Ortodoxie şi stihuri".

Escaladez muntele...

de Gavriil Stiharul

Escaladez muntele zilei de azi.
În rucsac am pus speranţa, bucuria şi visul.
Înapoia mea se cască prăpastii ameninţătoare, dar eu privesc totdeauna spre culmi.
Picioarele grele ma trag înapoi, dar inima uşoara îmi spune să o urmez.
Sigur voi ajunge în vârf, căci inima este deja acolo şi mă aşteaptă.